Pilda înțelepciunii

Unul dintre secretele eterne ale succesului

Dintre o pungă doldora de monede de aur şi o tăbliţă gravată cu gânduri pline de înţelepciune – dacă aţi fi puşi în situaţia de a alege unul dintre aceste două lucruri, pe care l-aţi alege?

„Ascultaţi tânguirile câinilor sălbătici ce se aud în noapte! Se tânguie şi urlă pentru că sunt flămânzi. Hrăniţi-i şi ce credeţi că vor face? Vor sări la bătaie şi se vor împăuna, mândri de succesul pe care l-au obţinut în luptă, fără să se mai gândească la dimineaţa ce va veni. Aşa se întâmplă şi cu fiii oamenilor. Rugaţi-i să aleagă între aur şi înţelepciune – şi ce credeţi că vor alege? Vor ignora înţelepciunea şi vor irosi aurul. Dimineaţa vom auzi tânguirile lor jalnice pentru că nu mai au aur. Aurul le aparţine numai celor care îl cunosc şi îi respectă legile.”

În Babilon există obiceiul – după cum bine ştiţi – ca fiii din familiile bogate să locuiască împreună cu părinţii lor ca să devină în final moştenitorii averii acestora. Arkad, însă, nu era de acord cu acest obicei. De aceea, când Nomasir a atins vârsta la care trebuia să moştenească averea tatălui său, acesta îl chemă la el şi îi spuse:

„- Fiule, dorinţa mea cea mai profundă este ca tu să-mi moşteneşti averea. Dar trebuie să-mi dovedeşti că eşti capabil s-o administrezi într-un mod cât mai înţelept cu putinţă. Pentru asta, vreau să pleci în lume şi să-mi demonstrezi că poţi să strângi aur şi să devii un om respectat printre semenii tăi. Ca să nu începi de la zero, îţi voi dărui două lucruri ce mie mi-au fost refuzate atunci când am început să-mi clădesc averea, în primul rând, îţi voi dărui această pungă cu aur. Dacă o foloseşti cu înţelepciune, ea va constitui temelia succesului tău viitor, în al doilea rând, îţi voi dărui această tăbliţă de argilă, pe care sunt gravate cele cinci legi ale aurului. Dacă le vei da ascultare, ele îţi vor oferi competenţă şi siguranţă în tot ceea ce vei face în viaţă, întoarce-te la casa tatălui tău peste zece ani pentru a-i da socoteală pentru faptele tale! Dacă te vei dovedi demn, te voi numi moştenitorul averii mele. În caz contrar, însă, o voi dona preoţilor ca să se roage pentru sufletul meu.”

Şi aşa, Nomasir plecă în lume, însoţit de punga cu aur, de tăbliţa de argilă învelită cu grijă într-o pânză de mătase, de sclavul său şi de caii ce le asigurau transportul. După zece ani, Nomasir se întoarse la casa tatălui său, care organiză un ospăţ mare în cinstea sa, ospăţ la care invită mulţi prieteni şi membri ai familiei. După ce ospăţul luă sfârşit, părinţii lui se aşezară pe nişte scaune înalte, asemănătoare cu tronurile împărăteşti, iar Nomasir se prezentă în faţa lor ca să dea socoteală pentru faptele lui, aşa cum îi promisese tatălui său. Era seară. Fumul greu pe care îl degajau opaiţele – ce nu făceau altceva decât să strecoare palide raze de lumină – învăluia încăperea într-o negură deasă. Sclavii îmbrăcaţi în tunici şi veste albe încercau să mai împrospăteze puţin aerul umed din cameră, agitând cu mişcări ritmice frunze late de palmieri, întreaga scenă avea un aer regesc. Soţia lui Nomasir şi cei doi copii ai lor, împreună cu alţi membri ai familiei, stăteau în spatele lui pe covoraşe, fiind parcă întruchiparea unor statui înlemnite în tăcere.

 „- Tată” – începu el pe un ton plin de respect – „mă înclin în faţa înţelepciunii tale. Cu zece ani în urmă, când băteam la porţile bărbăţiei, mai trimis în lume ca să devin un om de vază în loc să rămân vasalul averii tale. Mi-ai dăruit cu generozitate o pungă doldora de aur şi o tăbliţă cu gânduri pline de înţelepciune. Aurul – vai! – trebuie să recunosc – mi-a zburat printre degete, aşa cum îi scapă unui tânăr fără experienţă vânatul iute de picior.”

Tatăl zâmbi cu indulgenţă.

„- Continuă, fiule, căci vreau să cunosc povestea ta în cele mai mici amănunte.

– Am hotărât să mă duc în Ninive, căci era un oraş în plină dezvoltare şi speram să-mi ofere cât mai multe ocazii profitabile. Am urmat o caravană, unde mi-am făcut foarte mulţi prieteni. Printre aceştia, se aflau doi oameni talentaţi la grai, ce aveau un cal alb de o frumuseţe rară, care alerga mai repede ca vântul. In timpul călătoriei noastre, mi-au şoptit că în Ninive trăia un om foarte bogat, care avea un cal atât de iute de picior încât nu putea fi învins niciodată. Stăpânul lui credea că nici un cal din lume nu putea alerga mai repede decât calul său. De aceea, era dispus să parieze oricât de mult pe armăsarul lui, convins fiind că acesta putea învinge orice cal din Babilonia, în comparaţie însă cu armăsarul lor, spuneau prietenii mei, calul acela nu era decât un catâr amărât ce putea fi învins cu uşurinţă. Ei mi-au propus – ca pe o favoare greu de refuzat – să pariez şi eu pe calul lor. Eram deosebit de încântat de planul lor. Calul pe care pariasem a fost însă învins şi am pierdut foarte mult aur.”

Tatăl izbucni în râs la auzul acestor cuvinte.

„- Am descoperit mai târziu că aceşti oameni erau nişte tâlhari, care practicau de multă vreme această înşelătorie. Se aciuau pe lângă caravane în căutare de noi victime. Omul din Ninive era partenerul lor şi împărţeau câştigurile pe care le obţineau de pe urma acestor pariuri. Această înşelătorie m-a învăţat prima lecţie despre viaţă – o lecţie despre cum trebuie să-mi port de grijă. Aveam sa învăţ în curând o altă lecţie, la fel de amară, în caravană mai era un tânăr cu care am legat o prietenie strânsă. Era fiul unor părinţi bogaţi şi mergea la Ninive ca să-şi găsească o locuinţă potrivită. La scurtă vreme după ce-am sosit în oraş, mi-a povestit despre moartea unui negustor, a cărui prăvălie – împreună cu marfa sa – puteau fi achiziţionate la un preţ de nimic. Spunându-mi că vom fi parteneri egali, dar că mai întâi el trebuia să se întoarcă în Babilon ca să-şi asigure aurul, m-a convins să cumpăr marfa cu aurul meu, urmând să facem apoi afaceri cu aurul lui. El şi-a prelungit foarte mult timp şederea în Babilon, dovedindu-se în final un cumpărător nechibzuit şi un risipitor fără limite. L-am înlăturat în cele din urmă din afacere, dar nu înainte ca aceasta să atingă pragul dezastrului, căci toate mărfurile pe care le mai aveam la dispoziţie nu mai puteau fi vândute şi nu mai aveam nici aur cu ajutorul căruia să cumpărăm alte produse. Am vândut în final unui evreu tot ce se mai putea vinde pentru un preţ de nimic. Pot să-ţi spun, tată, că am gustat din plin din cupa amărăciunii. Am căutat apoi ceva de lucru, dar n-am găsit nimic, căci nu aveam nici experienţa şi nici pregătirea necesară pentru asta. Mi-am vândut caii. Mi-am vândut sclavul. Mi-am vândut şi hainele ca să obţin ceva de mâncare şi un loc unde să-mi odihnesc capul, dar fiecare zi nu-mi aducea decât şi mai multă amărăciune. In zilele acelea triste, mi-am amintit de încrederea pe care mi-ai acordat-o, tată. M-ai trimis în lume ca să devin un om cu stare şi asta doream să realizez.”

Mama îşi îngropa faţa în mâini şi începu să plângă încetişor.

„- Atunci mi-am amintit de tăbliţa pe care mi-ai dăruit-o la plecare, tăbliţă pe care erau gravate cele cinci legi ale aurului. Am citit cu atenţie cuvintele pline de înţelepciune pe care mi le-ai dăruit şi mi-am dat seama că – dacă aş fi ştiut să dau ascultare acestor cuvinte înţelepte – nu mi-aş fi pierdut aurul. Am învăţat pe dinafară fiecare lege în parte şi m-am hotărât ca – în momentul în care zeiţa norocului îmi va zâmbi din nou – să mă las călăuzit de înţelepciunea vârstei, nu de nechibzuinţa tinereţii.

„- Ţi-am povestit de sărăcia şi disperarea în care mă aruncaseră nechibzuinţa şi lipsa mea de experienţă. Dar şiragul nenorocirilor ajunge la un moment dat să se destrame. Aşa s-a întâmplat şi în cazul meu atunci când norocul mi-a apărut în cale sub forma unei îndeletniciri ceva mai aparte – aceea de supraveghetor al unei echipe de sclavi ce lucra la ridicarea noului zid exterior al oraşului. Profitând acum de faptul că ştiam care este prima lege a aurului, am început să pun deoparte câte o monedă de aramă până când am atins valoarea unei monede de argint. A fost un proces lent, căci trebuia să mai şi trăiesc. Cheltuiam fiecare monedă în parte cu multă părere de rău, căci eram hotărât să recuperez – înainte de termenul stabilit – aurul pe care mi l-ai dăruit. Intr-o zi, stăpânul sclavilor, cu care mă împrietenisem, veni la mine şi îmi spuse: «- Eşti un tânăr chibzuit, care nu-şi cheltuieşte agoniseala. Ai ceva aur pus deoparte?» «- Da» – am răspuns eu – «căci cea mai mare dorinţă a mea este să recuperez aurul pe care mi l-a dăruit tatăl meu la plecare, aur pe care l-am pierdut.» «- Eşti un tânăr ambiţios şi te admir pentru asta. Dar ştii că aurul pe care îl strângi poate să lucreze în favoarea ta şi să-ţi aducă şi mai mult aur?» «- Vai! Am trăit nişte experienţe atât de amare, căci aurul tatălui meu mi-a zburat printre degete şi mă tem că la fel se va întâmpla şi cu al meu.» «- Dacă ai încredere în mine, te voi învăţa cum să-ţi administrezi aurul într-un mod cât mai profitabil cu putinţă» – îmi răspunse el. «Peste un an, zidul exterior va fi terminat şi la fiecare intrare în parte vor trebui construite porţile de bronz ce vor proteja oraşul de inamicii regelui, în Ninive nu există destul material pentru a construi aceste porţi, iar regele nu s-a gândit să şi-l asigure din timp. Iată care este planul meu: ne vom uni fondurile de aur şi vom trimite o caravană la minele de cupru şi cositor, ce se află la o distanţă apreciabilă de oraşul nostru. Apoi, vom aduce în Ninive metalele necesare construirii porţilor. Când regele va da ordinul ca porţile să fie construite, numai noi îi vom putea oferi aceste materiale la un preţ destul de piperat. Dacă regele nu va dori să cumpere de la noi, vom găsi alţi cumpărători dornici să achiziţioneze materialele la un preţ la fel de bun.» Am recunoscut imediat în propunerea lui şansa de a pune în aplicare cea de a treia lege a aurului: aceea de a-mi investi economiile sub stricta supraveghere a unor oameni înţelepţi. Şi n-am fost dezamăgit. Căci investiţia noastră s-a dovedit un succes, iar micuţa mea cantitate de aur s-a mărit substanţial în urma tranzacţiei noastre. Cu timpul, am fost acceptat ca membru permanent al acestui grup de investitori, pe care îl alcătuiserăm cu ocazia primei noastre investiţii. Ei cunoşteau foarte bine tainele administrării aurului. Analizau cu atenţie fiecare plan în parte înainte de a porni la acţiune. Nu riscau niciodată să-şi piardă aurul dacă exista posibilitatea ca o anumită afacere să nu fie profitabilă şi nici nu zăboveau prea mult într-o investiţie dacă nu reuşeau să-şi recupereze destul de repede aurul investit. Lucruri prosteşti precum cursele de cai sau parteneriate de genul celui pe care l-am făcut eu datorită lipsei mele de experienţă nu se bucurau de atenţie în rândul acestor investitori. Ei le descopereau imediat punctele slabe. Asociindu-mă cu aceşti oameni, am învăţat să fac investiţii sigure ce mi-au adus câştiguri considerabile. O dată cu trecerea anilor, comoara mea a început să crească din ce în ce mai repede. Nu numai că am recuperat ce am pierdut, dar am câştigat şi mai mult. Prin intermediul încercărilor prin care mi-a fost dat să trec, dar şi al succeselor de care m-am bucurat în cele din urmă, am testat înţelepciunea cuprinsă în cele cinci legi ale aurului şi fiecare dintre ele conţine adevăruri de necontestat. Celui ce nu cunoaşte aceste cinci legi, aurul nu-i apare prea des în cale, iar când o face, dispare la fel de repede precum a apărut. Dar pentru cel ce urmează cele cinci legi, aurul munceşte cu supunerea unui sclav.”

Nomasir încetă să vorbească şi făcu un semn unui sclav ce stătea undeva în spate. Sclavul aduse pe rând trei pungi grele din piele. Nomasir luă una dintre ele şi o puse la picioarele tatălui său, spunându-i:

„- Tu mi-ai dăruit o pungă de aur – aurul Babilonului. Eu îţi ofer acum în schimb o pungă cu aurul din Ninive, având aceeaşi greutate. Un schimb cinstit, după cum mi s-a spus. Mi-ai dăruit o tăbliţă de argilă gravată cu gânduri pline de înţelepciune. Eu îţi ofer acum în schimb două pungi cu aur.” Spunând acestea, el luă din mâinile sclavului celelalte două pungi cu aur şi le puse la picioarele tatălui său.

„- Vreau să-ţi demonstrez prin acest gest, tată, că îţi apreciez mai mult înţelepciunea decât aurul. Dar cine poate măsura în aur valoarea înţelepciunii? Fără înţelepciune, cei care au aur îl pierd repede printre degete, dar cu ajutorul înţelepciunii, cei care nu-l au îl pot transforma în scurtă vreme într-un sclav umil, după cum o dovedesc aceste trei pungi cu aur. Am, aşadar, satisfacţia de a sta în faţa ta, tată, şi de a-ţi spune că – datorită înţelepciunii tale – am putut să devin un om bogat şi respectat printre semenii mei.

Tatăl îşi puse mâna cu drag pe creştetul lui Nomasir.

„- Ţi-ai învăţat bine lecţiile şi sunt cu adevărat norocos că am un fiu căruia îi pot încredinţa fără teamă averea.”

„Averea ce-ţi pică din senin dispare la fel de brusc precum a apărut. Averea ce oferă însă stăpânului ei bucurie şi împlinire sufletească se clădeşte treptat, căci este rodul înţelepciunii şi stăruinţei. Adevărata povară a unei om înţelept nu este strângerea averii în sine, ci consecvenţa pe care trebuie s-o arate în acest proces an de an.”

Sursa: Cel mai bogat om din Babilon – George S. Clason (recomand citirea acestei cărți)

Close Menu