Acasa Pariuri Exchange Betfair

Pariuri Exchange Betfair

de Cristi

Pariuri exchange = pariuri în contrapartidă / schimb (troc) de pariuri

Acest tip de pariu se poate găsi la mai multe case de pariuri, însă ne vom limita la Betfair, întrucât are, de departe, cele mai multe beneficii (şi este singura autorizată în România).

Atenţie, Betfair este şi o casă de pariuri ca oricare alta aşa că trebuie să accesezi varianta Betfair Exchange (nu Sportsbook).

Trebuie să înţelegi că nu îi fac nicio reclamă şi nu am niciun beneficiu de pe urma acesteia.

Ce reprezintă mai exact pariurile exchange?

Faţă de pariurile tradiţionale pe care deja le cunoşti foarte bine, pariurile exchange îţi permit să pariezi împotriva altor persoane (în mare parte amatori, dar şi profesionişti) ca şi tine şi nu a vreunei agenţii (doar profesionişti). Este ca şi cum ţi-ai aduna grupul de prieteni şi începeţi să pariaţi între voi pe un anumit meci, la cote negociate de voi, unde unii pierd, dar ceilalţi câştigă. Nu se poate ca toţi să câştige sau să piardă. Diferenţa este că, în cadrul Betfair Exchange, grupul este unul mult mai mare şi piaţa este controlată.

Reiau explicaţia pentru cei care nu au reuşit să înţeleagă şi spun că pariurile exchange sunt plasate în cadrul unei „burse de pariuri”, întrucât poţi „vinde” şi „cumpăra” anumite cote, tranzacţii ce pot fi acceptate sau nu de ceilalţi pariori. Mai mult, aici te poţi considera tu însuţi o casă de pariuri, adică oferi cota pe care o consideri acceptabilă şi suma maximă pe care o poate investi cineva şi o altă persoană vine şi pariază pe ea. Imaginează-ţi că poţi avea propria casă de pariuri şi poţi obţine profituri ca şi una reală (mai puţin un comision reţinut de gazdă).

Cine are de câştigat la pariurile exchange?

În primul rând, desigur, casa de pariuri (gazda), care percepe un comision, de regulă 5-6%, din câştigurile pe care le obţii, ceea ce mi se pare normal, atâta timp cât îţi oferă servicii de găzduire, control al pieţei, mentenanţă, suport, etc.  Aşadar, casa de pariuri exchange nu este interesată ca tu să pierzi, din contră, profită doar în urma câştigurilor tale.

În al doilea rând, pariorul experimentat (are cunoştinţe în domeniu, înţelege modul de funcţionare, are strategii profitabile şi îşi menţine disciplina), care profită de pe urma celorlalţi la pariurile exchange (ca în viaţă). Cine sunt ceilalţi? Cei care îmi semănau mie acum mulţi ani, pariori fără o strategie, care nu au viziune, cunoştinţe şi disciplină sau care pur şi simplu pariază din plăcere (şi mai există cineva care face parte din această categorie, dar nu vreau să aduc în discuţie în public).

În cazul în care nu ai înţeles mecanismul despre pariuri exchange sau doreşti informaţii suplimentare, poţi accesa pagina de contact în orice moment şi îţi voi răspunde cu plăcere.

De ce Pariuri pe Betfair Exchange?

Sunt de părere că, dacă nu ai interacţionat până acum cu această „bursă de pariuri”, nu ar mai trebui să pierzi nicio altă secundă. Din punctul meu de vedere, este cea mai bună investiţie pe care o poţi face, în situaţia în care eşti sau vrei să fii genul de persoană care să aibă venituri mai mici, dar constante, în detrimentul unor „lovituri de milioane”, unde ţine doar de noroc.

Avantaje Pariuri Exchange

Paula-Barrett-Thumbs-Up-Actions
  • Cele mai mari cote de pe piaţă;
  • Cel mai bun şi corect cashout;
  • Grafic în care poţi vedea fluctuaţia cotelor;
  • Posibilitatea de a-ţi alege anticipat cota dorită;
  • Posibilitatea de a paria sume de bani ce depăşesc cu mult soldul tău;
  • Posibilitatea exclusivă de a plasa anumite pariuri;
  • Interacţiunea cu alţi pariori şi nu cu agenţii de pariuri;
  • Numai pariuri soliste (eu îl văd un mare avantaj);
  • Licenţiat în România;

Dezavantaje Pariuri Exchange

thumbs-down-circle-red-256
  • Comision din câştig;
  • Dificultate ridicată (pentru unii, cel puţin la început);
  • Lichiditate (în meciuri din ligi inferioare, situaţie regăsită şi la celelalte case de pariuri);
  • Apariţia unor limite şi interdicţii odată ce atingi un anumit plafon;
  • 1% comision (aplicabil tuturor jocurilor de noroc, conform legislaţiei din România).

Ar fi bine să-ţi faci puţin timp să reflectezi şi să decizi singur dacă Betfair Exchange este pentru tine. Dacă nu crezi că eşti făcut pentru asta sau ai încercat şi nu reuşeşti să culegi roadele, nu e nicio ruşine, poate că eşti genul norocos, care câştigă cu 20 meciuri aşezate (cum trebuie) pe un „cearşaf” de bilet (eu am un astfel de prieten) sau pur şi simplu jocurile de noroc nu sunt pentru tine, caz în care te sfătuiesc să te opreşti şi să o iei în altă direcţie.

Cum se pariază pe Betfair Exchange?

Vreau să pleci de la ideea că pe Betfair Exchange se investeşte, nu se pariază. Totul depinde de unde, când, cum şi cât investeşti. Dacă te informezi cu privire la meciul în care urmează să tranzacţionezi, dacă alegi timpul potrivit de a intra, dar şi modalitatea de ieşire, este foarte uşor să faci din asta o plăcere.

Pariurile pe care le poţi face sunt „back” (pro) şi „lay” (contra). Prima variantă este cea obişnuită, pe care o cunoaştem cu toţii şi apelăm la ea atunci când crezi că acel eveniment se va întâmpla. Pariurile lay sunt opuse şi le vei folosi atunci când consideri că acel eveniment nu se va întâmpla.

Acum că am terminat cu teoria, aş vrea să fixăm aceste idei cu ajutorul unor exemple.

Back 100 $ – Leicester @ 2.20

app-1646225_1920

Lay 100 $ – Leicester @ 2.20

# 1
Leicester câştigă

vei câştiga 220 $ = 100 * 2.20 (profit 120 $)

O altă persoană ţi-a oferit cota de 2.20, tu i-ai dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că ai câştigat acea persoană este obligată să îţi restituie miza şi să îţi dea profitul. Este situaţia cunoscută în care pariezi la o casă de pariuri obişnuită, doar că aici este o altă persoană.

vei pierde 120 $ = 100 * 2.20 – 100

Ai oferit unei persoane cota de 2.20, aceasta ţi-a dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că a câştigat eşti obligat să îi restitui miza şi să îi dai profitul. În acest caz cealaltă persoană este pariorul, iar tu casa de pariuri.

# 2
Leicester pierde

vei pierde cei 100 $ pariaţi

Aceeaşi situaţie în care o altă persoană ţi-a oferit cota de 2.20, tu i-ai dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că ai pierdut pariul, miza rămâne la ea.

vei câştiga 100 $ minus comision

Ai oferit unei persoane cota de 2.20, aceasta ţi-a dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că a pierdut, miza lui rămâne la tine.

# 3
Egalitate

vei pierde cei 100 $ pariaţi

Aceeaşi situaţie în care o altă persoană ţi-a oferit cota de 2.20, tu i-ai dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că nu ai câştigat, miza rămâne la ea.

vei câştiga 100 $ minus comision

Ai oferit unei persoane cota de 2.20, aceasta ţi-a dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că nu a câştigat, miza lui rămâne la tine.

Să mai luăm un exemplu de pariu exchange cu o cota sub 2.00 pentru a te ajuta să înţelegi mai bine…

Back 100 $ – Chelsea @ 1.65

app-1646225_1920

Lay 100 $ – Chelsea @ 1.65

# 1
Chelsea câştigă

vei câştiga 165 $ = 100 * 1.65 (profit 65 $)

O altă persoană ţi-a oferit cota de 1.65, tu i-ai dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că ai câştigat acea persoană este obligată să îţi restituie miza şi să îţi dea profitul.

vei pierde 65 $ = 100 * 1.65 – 100

Ai oferit unei persoane cota de 1.65, aceasta ţi-a dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că a câştigat eşti obligat să îi restitui miza şi să îi dai profitul.

# 2
Chelsea pierde

vei pierde cei 100 $ pariaţi

Aceeaşi situaţie în care o altă persoană ţi-a oferit cota de 1.65, tu i-ai dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că ai pierdut pariul, miza rămâne la ea.

vei câştiga 100 $ minus comision

Ai oferit unei persoane cota de 1.65, aceasta ţi-a dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că a pierdut, miza lui rămâne la tine.

# 3
Egalitate

vei pierde cei 100 $ pariaţi

Aceeaşi situaţie în care o altă persoană ţi-a oferit cota de 2.20, tu i-ai dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că nu ai câştigat, miza rămâne la ea.

vei câştiga 100 $ minus comision

Ai oferit unei persoane cota de 2.20, aceasta ţi-a dat 100 $ la începutul meciului şi pentru că nu a câştigat, miza lui rămâne la tine.

Sper că ai observat faptul că este mai profitabil să pariezi contra (lay) unor cote mai mici, întrucât te îndatorezi mai puţin pentru o recompensă mai mare.

Imaginează-ţi ce înseamnă să pariezi împotriva lui Barcelona @ 1.05. Pentru 1000 $ pariaţi pe lay (eventualul profit), riscul tău este de 50 $. Astfel, chiar dacă ai în cont doar 50 $, tu poţi paria 1000 $. Mai mult decât atât, poate cel mai important este că poţi folosi aceşti bani pe care nu îi ai efectiv şi să faci „trading”.

Să zicem că ai doar 200 $ în cont. Bayern Munchen are cota 1.10 pentru victorie, dar tu ştii că echipa începe mai lent meciul, aşa că pariezi înaintea partidei împotriva lor 2000 $  (riscul tău este 200 $, exact cât banca ta). După aproximativ 15 minute, cota lui Bayern a crescut la 1.16 şi, pentru siguranţă, decizi să părăseşti pariul şi descoperi că ai un profit de 103 $ (97 $  după comision), aproape jumătate din suma pe care ai investit-o. Şi asta într-un sfert de oră. Este adevărat că Bayern Munchen putea înscrie oricând, dar şi dacă înscria adversarul încheiai ziua cu aproape 1000 $.

Aceste subiecte şi multe altele sunt prezentate în detaliu de către Betcash.

Sper că ţi-am atras atenţia cu acest tip de pariu exchange şi că te-am făcut să înţelegi în ce constă acesta. Pe acest site poţi găsi mai multe informaţii şi exemple necesare dezvoltării tale in materie de pariuri exchange.

Pentru a beneficia de Extra Bonus, este obligatoriu să ai cunoştinţe de bază în pariuri exchange.

De asemenea, trebuie să înţelegi că nu pot prezenta public oricărui vizitator al site-ului cele trei tipuri de investiţii, deoarece s-ar crea un dezechilibru prin înmulţirea numărului câştigătorilor, motiv pentru care accesul la Exchange, Extra Bonus şi Value Bets, va fi limitat.

Nu ai înţeles ce înseamnă pariul lay?

Întreg internetul îţi stă la dispoziţie cu toate informaţiile de care ai nevoie, trebuie doar să le cauţi şi să le accesezi.

Urmăreşte şi explicaţia celor de la Betfair…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More