Acasa Articole Indian Wells 2022 ATP – Analiza si Ponturi / Pronosticuri

Indian Wells 2022 ATP – Analiza si Ponturi / Pronosticuri

de Ionuț

Turneul de la Indian Wells, al 5-lea Slam, asa cum multi dintre jucatori si pasionati de tenis il numesc, sta sa inceapa! Astazi vom avea primele meciuri din primul tur, intr-un turneu mai mare decat un Masters obisnuit (tablou de 128 de jucatori – 10 zile competitionale de joc), dar mai mic decat un Grand Slam (primii 32 de jucatori au BYE in primul tur). Practic, la startul competitiei avem 96 de jucatori.

Stirea de ultima ora este, asa cum ne asteptam dupa incidentele de la Australian Open 2022 – ca numarul 2 mondial, sarbul Novak Djokovic, nu are voie sa intre in Statele Unite ale Americii – datorita refuzului acestuia de a se vaccina anti-Covid, deci nu va juca in cele doua turnee de Masters din aceasta tara – Indian Wells si Miami, ambele programate in luna martie. Locul acestuia pe tablou va fi luat de bulgarul Grigor Dimitrov (favorit 33 – urmatorul dupa cei 32 care ar fi avut automat BYE in prima runda).

Primul sfert

Primul sfert il are ca principal favorit, asa cum e normal, pe proaspatul numar 1 mondial, Daniil Medvedev. In turul al doilea, ii poate intalni pe cehul Tomas Machac sau pe australianul Alexei Popyrin. Tur 3 potential periculos, cu ‘reinventatul’ Gael Monfils[26](turneu pregatitor AO castigat, sfert de finala la AO), iar in turul 4 cu unul din spaniolii Alcaraz[19] sau Bautista-Agut[15]. Un traseu destul de ‘tricky’ pentru Medwed, cu multi jucatori care au ‘livrat’ la inceput de sezon.

Un alt contracandidat din primul sfert de tablou este grecul Stefanos Tsitsipas [5]. Cu un inceput de an sinuos (nu putem spune prost, pentru ca are totusi o semifinala la AO si o finala la 500-le de la Rotterdam), grecul de 23 de ani, deja un obisnuit cu aerul tare al fazelor finale ale turneelor importante, are un tur 2 relativ facil cu americanul Jack Sock sau argentinianul Cerundolo. In turul 3 ar putea aparea primele probleme, acolo putandu-l intalni pe rusul Karen Khachanov[25].In turul 4, potentiali adversari: britanicul Cameron Norrie[12], sau georgianul Nikoloz Basilashvili[18]. Mi se pare un traseu relativ facil pentru grec, care, in opinia mea, este mare favorit sa ajunga in sferturi aici, daca livreaza un joc bun comparativ cu potentialul lui.

Al doilea sfert

Al de-al doilea sfert de tablou il are ca principal favorit pe spaniolul castigator la Australian Open, si proaspatul rege al tenisului (21 de Grand Slam-uri castigate – all time record) – Rafael Nadal[4].

In turul al doilea, Rafa ii poate intalni pe unul din tinerii Sebastian Korda sau Thanasi Kokkinakis, urmand ca in turul 3 acesta sa il intalneasca pe britanicul Dan Evans[27]. Turul 4 se anunta unul destul de periculos pentru spaniol, Americanul Reilly Opelka[17] sau canadianul Denis Shapovalov[13]. Ambii sunt in forma, Opelka fiind un adevarat pericol pe hard pentru oricine, datorita serviciului sau, iar Shapo tocmai ce l-a impins pe Rafa in 5 seturi la Melbourne, intr-un meci senzational.

Jucatori de mentionat din acest sfert: Casper Ruud[8], Nick Kyrgios, Jannik Sinner[10].

Al treilea sfert

Al treilea sfert de tablou il are ca favorit principal pe neamtul Alexander Zverev[3]. Acesta vine dupa problematica intamplare de la turneul de la Acapulco (Mexic), cand, la meciul de dublu jucat in compania lui Marcelo Melo, contra lui Glaspool/Heliovaara, la o presupusa decizie gresita a arbitrului, acesta a rabufnit, lovind cu racheta in scaunul acestuia, in repetate randuri, si tipand/injurand. Surprinzator, in afara de descalificarea acestuia din proba de simplu a acelui turneu, ATP nu a luat o alta masura, astfel ca Zverev poate participa la Indian Wells. In turul al doilea il asteapta Kukushin sau Tommy Paul, iar in turul 3 neamtul se poate duela cu australianul Alex de Minaur[29]. Turul 4: spaniolul Pablo Carreno-Busta[16], sau americanul Taylor-Harry Fritz[20]. Ramane de vazut starea psihica ca neamtului Zverev, dupa incidentele de la Acapulco. Traseul nu este atat de greu, comparativ cu cel al altor favoriti.

Jucatori de urmarit de pe acest sfert: canadianul Felix Auger-Alliassime[9] (favoritul personal al meu) – cu un inceput furibund de an (sfert de finala la AO – intors de la 0-2 la seturi de Medwed – un joc exceptional, probabil cel mai bun de anul acesta – si turneu castigat la Rotterdam – de amintit corectia din finala aplicata lui Tsitsipas – 6-4 6-2 intr-o ora si 19 minute), Marin Cilic[24] si italianul semi-finalist la Melbourne, Matteo Berrettini[6].

Al patrulea sfert

In ultimul sfert de tablou, in lipsa lui Novak Djokovic, cel ce ar fi trebuit sa fie cap de serie numarul 2 aici, o sa-i analizam putin traseul urmatorului favorit, rusul Andrey Rublev[7]. Tur 2 cu Koepfer sau Paire, potential tur 3 cu americanul Frances Tiafoe[28].Turul 4 pare ceva mai complicat, este normal. Aici Rublev ii poate intalni pe polonezul Hubert Hurkacz[10] sau pe rusul Aslan Karatsev[22].

Potentiali sfert finalisti de pe aceasta parte de tablou: argentinianul Diego Schwartzman[14], americanul John Isner[23], Andy Murray sau bulgarul Grigor Dimitrov, cel din urma avand, asa cum am amintit mai sus, traseul lui Novak Djokovic.

Ponturi si pariuri ATP Indian Wells 2022

Prima cota care mi-a atras atentia este H2H-ul dintre Tsitsipas si Zverev. Cota de 2.50 pentru ca Tsitsipas sa avanseze mai mult in turneu ca neamtul Zverev mi se pare foarte valoroasa, tinand cont de traseele amandurora si de starea psihica a neamtului.

O alta cota interesanta care imi face cu ochiul:

Analizand traseele celor italieni, cred ar trebui cote mult mai echilibrate aici. In niciun caz, din punctul meu de vedere, nu ar trebui sa fie favorit Berrettini.

Ultima cota interesanta de aici:

Asa cum am scris si in textul articolului, traseul lui Tsitsipas este unul relativ facil. Cu un joc la 70-80% din potentialul sau, nu ar trebui sa aiba probleme pe partea lui de tablou.

Abia astept turneul din desertul californian, sper ca si voi! Bafta sa avem!

Mai multe pronosticuri pre-meci, live, dar și proiecte inedite vei găsi pe grupul de Facebook Academia de pariuri Betcash și pe canalul de Telegram Betcash. De asemenea, accesați și Biletul Zilei și pagina cu Ponturi pariuri sportive pentru a fi la curent cu cele mai interesante predictii sportive.

Related Articles

Lasa un comentariu

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More